NUMARUL 1

REVISTA ELEVILOR DE LA LICEUL ELECTROTOMIS

      
   
Damian Ureche
Într-un început de septembrie, când strugurii îsi „perpeleau” la soare boabele pline de seva, datatoare de fericire a lui Bachus, ca o binecuvântare s-a nascut în familia muncitorului sarac, Ureche, cel de-al doilea fiu: Damian, si tot toamna la sfârsit de septembrie, când strugurii se transformau în must, a plecat dintre noi, parca ducând cu el dorurile de meleagurile dragi si dor de ce i-a fost mai drag: POEZIA, dar ramânând, cum s-a autodefinit: „Nici anul asta n-am avut noroc,
Nici toamna asta nu-mi aduse roade”
Poete, pentru noi vei ramâne vesnic în amintire, iar opera ta, stim sigur, ca va supravietui vitregiilor vremii, mentinându-te mereu VIU.

Toamna poetului

Iar ma arunca strugurii pe foc
La flacara unei adânci balade;
Nici anul asta n-am avut noroc,
Nici toamna asta nu-mi aduse roade.

În galbenul regal de prin gutui
Se zbate jarul verii ce se duce
Iubirile pe toate le pierdui
Si surâzând îmi aduc aceasta cruce.

Când frunzele, recolta mea de gând,
Recolta de naluci si de durata;
Sunt greierul care-a cântat plângând
Si n-a cazut din cer nici o rasplata

Dar vine iarna, vine gerul greu;
Sa ne-ncalzim, noi ascultam balada.
La radacina cântecului meu
Mai sunt vapai ce vor topi zapada.

Iar ma arunca strugurii pe foc,
La flacara unei adânci balade,
Nici anul asta n-am avut noroc,
Nici toamna asta nu-mi aduse roade!

Sfânta lasitate româneasca

Datorita tie stam în umbra
Nu mai pot valorile sa creasca
Stam de-un veac cu mâinile în solduri
Sfânta lasitate româneasca
Din conturul sfintei noastre tari
Rup vecinii cu masea frateasca
Si ne-asteapta noi amenintari
Sfânta lasitate româneasca
Datorita tie vesnic pierdem
Chiar si cel din urma tren de iasca,
Nu se stie unde vom ajunge
Sfânta lasitate româneasca.
Ceausisti cu sufletul de sluga
Ce-au ajuns de vita boiereasca
Au venit la sânul tau sa suga
Sfânta lasitate româneasca.
De iubire grea si de durere
Nu mai pot nici mamele sa nasca
Nu primim nimic, dar ni se cere,
Sfânta lasitate româneasca.
Bietul nostru neam e plin de ura
El, ce stie atâta sa iubeasca
Nu mai stie omul câte-ndura
Sfânta lasitate româneasca.
De-ar veni si aici un strop de bine,
Dictaturi sa nu ne mai umbreasca,
Doar atuncea vom scapa de tine
Sfânta lasitate româneasca!