NUMARUL 2

REVISTA ELEVILOR DE LA LICEUL ELECTROTOMIS


„Soseste Domnul Eminescu
Lânga altarul sfintei tari
În orice zi si-n orice clipa
Nu numai la aniversari.”
(Damian Ureche)

În fiecare an, la început de ianuarie ne amintim de Eminescu. De ce oare numai atunci? Nu cumva spre a confirma ca el este intangibil pentru fiinta noastra cotidiana... De-a lungul scurtei, dar meteoricei sale vieti, Eminecu „omul deplin al culturii românesti”, „poetul nepereche”, a îmbratisat cu mintea sa integratoare toate domeniile cunoasterii umane. Nu i-a scapat nici una din revelatiile umanitatii de pâna la el, dar le-a legat pe toate de destinul poporului sau, care îl preocupa într-un mod fundamental, încât putem sustine ca un neam întreg înca mai asteapta sa-i soarba spiritul, în timp ce el de mult ne-a asimilat pe toti...
Din punct de vedere spiritual, toti îl cauta si îl regasesc pe Eminescu în sufletul lor, întarind previziunea lui Tudor Arghezi ca Eminescu va dainui, cât timp va exista pe lume limba româneasca.

„Eminescu e tulpina eternitatii românesti. Fara el am fi înca pamânt încrustat, ca si pe vremea zimbrului. Abia cu versul lui ne-am desfacut spre soare.”
(Ionel Teodoreanu)

Mihail Sadoveanu, care a înteles cât de identificat era poetul cu sufletul poporului si cu creatiile lui artistice afirma despre Eminescu: „...s-a adâncit ca un scafandru unic si uimitor în mitul si lirica populara si a restituit poporului, maiestru slefuite, diamantele sufletului generatiilor acestui neam.”

Motto: „...mi-ar parea rau daca tarâna aceea, unde zace ce-am avut mai scump pe lume, ar încape în mâini straine (...) Voi sa reintru în nimicnicia din care am iesit.” (Mihai Eminescu, 1873)