NUMARUL 2

REVISTA ELEVILOR DE LA LICEUL ELECTROTOMIS

         „Unirea , natiunea a facut-o!”
Istoria, cartea de aur a patriei, insufla tarie prezentului si cheama la realizari marete, cum era actul Unirii. Umbrele eroilor îndemnau la fapte:
„În tacutele morminte, Bogdan, Mircea se-ntâlnira
Si-ntr-o lunga-mbratisare pe români îi înfratira”
(Gr Alexandrescu)
Firesc a fost ca ideea sublima a unitatii nationale a tuturor românilor si lupta pentru împlinirea dezideratului Unirii de la 1859 sa afle în inima si în constiinta scriitorilor nostri un puternic ecou. Spre pilda, ziarul „Pruncul român” al lui C.A. Rosetti, în nr din 12 iunie 1848 scria: „Uniti-va cu noi, frati de dincolo de Milcov; peste undele lui sa întindem bratele, dorim cu înfocare a va da sarutarea fratiei si a libertatii. Munteanul si moldoveanul sunt frati români, sunt frati, o singura natie.” Ideea unirii tuturor românilor a fost constanta majora si în gazeta „Poporul suveran”. Afirmata în articolul – program, a fost reluata de mai multe ori, dar mai ales în articolul intitulat „Unirea Moldovei cu Tara Româneasca” pulicat în nr. din 19 iulie 1848, lansându-se un îndemn ca Adunarea Nationala sa înscrie în programul ei împlinirea acestei aspiratii a poporului român: „Sa lipseasca acele bariere, ce parca s-au pus inadins ca sa opreasca frate pe frate a se îmbratisa”. Iar N Balcescu în 1850 preciza: „Aceste conditii de putere nu le putem gasi decât în solidaritatea tuturor românilor, în unirea lor într-o singura natie.”
Scriitorii români de la mijlocul secolului al XIX-lea, au slujit Unirea atât prin participarea lor directa la desfasurarea evenimentelor politice, cât si prin operele literare. Înca din 1848, V Alecsandri îsi intitula o poezie de cald patriotism „Desteptarea României”:
„Iata! Lumea se desteapta din adânca letargie!/Ea paseste cu pas mare catr-un tel de mult dorit
Ah! Treziti-va cu dânsa, fratii mei de Românie!/Sculati toti cu barbatie, ziua vietii a sosit!”
Al Odobescu, în timpul studiilor la Paris, în 1852, scrie poezia: „Oda României” în care-si exprima convingerea: „Sosi-vei timp ferice, când trista Românie/Stergând a sa plânsoare, cu mândra bucurie/Îsi va vedea feciorii slaviti între popoare.”
Mijlocul cel mai eficient, prin care au actionat scriitorii nostri în vederea mentinerii unui climat favorabil unirii si unitatii nationale, a fost poezia, careia i-a imprimat un caracter viu de manifest mobilizator. Alaturi de V Alecsandri, care scrie în 1856 nemuritoarea sa „Hora Unirii”, aproape toti scriitorii si-au înstrunat lira pentru a da expresie telurilor românilor: „Unirea Principatelor” de Gr Alexandrescu (1857), „Rasunet la Hora Unirii de Vasile Alecsandri” de Cesar Bolliac (1857), „Hora Unirii” de C.A. Aricescu (1858): „Bravi copii ai României/Alergati la joc,
Si cu toti hora fratiei/Învârtiti cu foc”
Unirea, personalitatea domnitorului Al. I. Cuza au fost cântate de poetii timpului: „Hora lui Cuza Voda”, „Cuza Voda” de V. Alecsandri, „Mariei sale Domnului Alex I” de Gr. Alexandrescu, „Tara Româneasca catre Moldova” de Cezar Bolliac, „La Unire”, „La Cuza Voda”, de D. Bolintineanu.
Dar în perioda de pregatire a Unirii, propagarea idealului de unitate nationala s-a realizat nu numai în poezie, ci si prin roman, desi aceasta specie se afla la noi în faza incipienta. Dintre scrierile în proza din perioada Unirii, care au celebrat înfaptuirea unitatii nationale si au elogiat figura lui Al. I. Cuza, trebuie amintit fragmentul din nuvela lui N. Filimon „Nenorocirile unui slujnicar” (1861). Supremul elogiu pentru înfaptuirea Unirii a fost adus însa întregii natiuni române, la 9 feb 1833, de M Kogalniceanu: „Unirea, e actul energic al întregii natiuni române...”. Semnificatiile istorice majore ale Unirii au dainuit mereu vii în inima si constiinta scriitorilor nostri, ecoul lor prelungindu-se pâna la cunoscutele povestiri ale lui I Creanga „Mos Ion Roata si Unirea”, „Mos Ion Roata si Voda Cuza”, evocarile „Peste 50 de ani” de I L Caragiale si „În zorii mântuirii” de Al Vlahuta, povestirea „Cuza-Voda” de Mihail Sadoveanu, poemul dramatic „Carmen Seculare” de D Anghel si St O Iosif.
Ideea continuitatii istorice a idealului unitatii nationale o transpune emotionant Fanus Neagu în poemul în proza: „Cântec amplu”: „În ianuarie, când se rup si cad abrupt zapezile, sarbatorim un neam întreg înaltarea celor mai mari barbati ai Moldovei si Munteniei, care au savârsit Unirea. Actul acesta, fundamental în istoria României, deschizându-se în arc bogat spre secolele de marire, aprinde în fiinta noastra o bucurie mereu noua. El e înscrisul cu sângele tuturor, atârnat pe toate vietile de om de pe acest pamânt numai al nostru. De la începuturile sale de dreptate si de lupta, duse de 2000 de ani, cu credinta, gândul unirii într-o singura patrie, a stralucit ca o stea în inima poporului român.”
Dragostea de neam si glie nu este monopolul unei singure generatii. Ea face parte din însasi fiinta noastra, a tuturor. Ne nastem si murim cu ea.
„Timpul piere, omul piere, dar a patriei iubire
E averea cea mai rara, cea mai scumpa mostenire
Ce de la parinti de merit, nobili fii o primesc.” (Gr. Alexandrescu) 
Prof. Silvia Dulea
Presedinte al Cenaclului „Damian Ureche”